Prozatorul Dan Balanescu este autorul unor carti pline de originalitate, in care satira de o mare duritate se impleteste cu un neobisnuit fior tragic si comicul buf cu un straniu presentiment al Raului.
Am citit ultima sa carte, Smintitii, cu presimtirea ca am descoperit un scriitor neobisnuit despre care voi mai auzi. Prezentarea grafica a volumului si numele subliniat comice ale personajelor ma facusera sa ma pregatesc pentru lectura unui roman satiric sau chiar buf, dar dupa putine pagini a inceput sa se insinueze o neliniste cu atat mai amenintatoare cu cat se ascundea sub aspecte hilare, pentru ca in cele din urma sa imi dau seama ca citesc un roman aproape filosofic si, in acelasi timp, aproape de serie neagra. Daca ar fi trebuit sa il asez intr-un tabel literar a la Mendeleev, inclinam dupa cateva zeci de pagini sa il pun langa Ilf si Petrov, iar dupa cateva sute langa Bulgakov.
Lectura mi-a trezit, dincolo de admiratie, spaima. De mult nu am citit o carte care sa ma nelinisteasca in mai mare masura. Exista pagini, ca cele despre reformarea paradisului, care sunt pur si simplu extraordinare. De altfel, extraordinar este felul in care din registrul satiric se declanseaza, ca si cum ai fi apasat pe un buton dintr-o alta lume, adevarate poeme delirante, interesante prin idei si tulburatoare prin patos.
Ana Blandiana
